La poalele unui munte exista nu demult o mica locuinta unde isi duceau zilele doi batranei.
Intr-o zi pe cand afara pasarelele ciripeau si fluturii zburau in vazduh, iata ca in ograda lor intrara copiii cu o nepotica. Nepotica avea o rochita lunga plina cu floricele si parul auriu si impletit.
Sfioasa din fire se ascunse atunci in spatele parintilor, care se apropiau tot mai mult de cei doi batranei. Batraneii cum o vazura pe mica fetita, Clarisa, caci asa o chema pe fata, indata se inrosira si incepura a o saruta pe micuta lor nepotica.
Clarisa se zvarcolea si impinge si incepu sa tipe atunci si sa bata din picioare.
- Dar ce are nepotica noastra? intrebara batraneii.
- E rasfatata, zisera atunci parintii Clarisei si incepura cu toti a rade.
Era o dupa-amiaza frumoasa de primavara si pomii erau infloriti, iar iarba insira un miros imbatator si placut.
Dupa ce adultii povestira o vreme, parintii fetitei isi sarutara fata si incepura sa-i spuna ca e vremea ca ei sa plece si ea sa ramana cu cei doi batranei. Clarisa se puse pe plans.
-Da de ce trebuie sa stau cu bunicii?
-Pentru ca mami si tati au ceva de facut si e timpul sa-ti cunosti si bunicii caci de acum esti o fata mare.
Printre lacrimile ce se scurgeau pe obrajorii rumeni parintii pareau sa se indeparteze tot mai mult.
Si uite asa fata noastra cea micuta ajunse sa stea cu doi batranei care o sorbeau in priviri.
Fetița noastra se cuminti intr-un final si merse cu bunicii sa-i arate marile minunati ale locuintei lor. Fata noastra, Clarisa, privi in dreapta si in stanga si zise :
- Dar noi acasa avem numai lucruri frumoase iar aici aveti doar lucruri urate si posomorate.
- O micuta bunicilor, dar noi suntem batrani si nu mai avem nevoie de multe lucruri dar suntem siguri ca te vei simti grozav la noi
-Ma indoiesc, spuse Clarisa
Bunica sopti catre bunicu:
- Ooo, avem o nepotica tare nazdravana.
Si uite asa fetita noastra cea mica isi incepu vacanta de vara la bunici si urma sa fie cea mai grozava dintre toate pe care micuta noastra le avusese pana atunci.
Zorile se ivira si pasarelele incepura a ciripi prin gradina bunicilor, trezind astfel pe micuta noastra. Morocanoasa se indrepta spre bucatarie de unde un miros imbatator ii trezi repede interes. Statea in pragul usii si privea cum bunica framanta de zori mici colacei pe care apoi ii baga in cuptor.Bunica o zari cu coada ochiului dar nu vru s-o sperie asa ca se bucura pentru ceva vreme de prezenta copilei.
-Buni, noi cand mancam, zise cu glas scazut Clarisa.
-Indata scumpo.
În dupaamiaza ce a urmat au iesit cu totii la padure, bunici sa adune vreascuri pentru curte iar nepotica pentru a culege cateva floricele.
-Uitate la ea ce dragalasa este, spuse bunica catre bunicu.
Si intradevar era cea mai frumoasa si mai vesela fata din ziua acea.Dar nu trecu mult timp si linistea padurii fu intrerupta de glasul plans al Clarisei.
-Dar ce-ai patit ?
-Vreau acasa pentru ca m-am plictisit?, spuse Clarisa.
-Ooo dar draga bunici mai avem putin.
Clarisa nu si nu si se puse pe plans de intreaga padure rasuna de atata zarva incat pasarelele incepura sa fie agitate si sa zboare in toate directile.
- Hai copila bunici nu fi asa de rautacioasa!
Dar copila nu se astampara sub nici o forma si se indeparta de bunici in padure.
La un moment dat bunicii observara ca nu se mai vedea si nici nu se mai auzea copila. Speriati incepura sa o strige si sa o caute cu disperare.
Fata noastra ajunsese adanc in padure unde se intalni cu un paun.
-Dar de ce plangi frumoasa copila?, o intreba paunul.
Fata amuti si se uita speriata in jur.
Paunul era de o frumusete rara si penele ii straluceau in soare, incat oricine il vedea isi pierdea glasul pe data.
Clarisa se apropie de paun, ii zmulse o pana si fugi in padure.Dupa ceasuri bune de alergat fata isi gasi bunicii cazu in genunchi si zise:
- Am vazut cel mai frumos paun in padure.
-Hai ca esti prea de tot ii replica bunica,
-Neai speriat foarte tare replica si bunicul.
-Dar buni am vazut paunul din padure.
-Nici un paun, mergem acasa si terminam cu plimbarea.
Si plecara toti spre casa mai mult mormaind decat vorbind.
Clarisa era suparata caci nimeni nu o credea si bunici mai erau si suparati pe ia pentru ca ratacise prin padure fara ca ei sa stie ceva despre ea.
A doua zi fetita noastra fugi singura in padure ca sa caute paunul cel frumoas. Obosita de atata cautat fata se opri sub un copac mare si stufos.
Din padure se auzi un glas atat de placut incat parca te fermeca si te chema la el. Fata fu cuprinsa de o dointa arzatoare de a descoperii persoana ce canta acel cantec minunat.
In inima padurii fata descoperii paunul cel magic.
-Stiam ca nu m-am inselat si ca existi.
- Binenteles ca exist, doar stau in fata ta.
- Bunicii nu m-au crezut...
- Ei lasa, oameni mari nu trebuie sa stie de existenta mea.
- Dar de ce intreba Clarisa plina de uimire.
- Daca un om mare m-ar vedea eu as disparea pentru todeauna.
- Bine atunci o sa fie micul nostru secret.
Clarisa si paunul cel frumos se bucurara de micul lor secret si se intalneau in fiecare zi in padure.
Intr-o zi prin padure trecu un padurar, iar la auzirea acestuia paunul cel frumos se ascunse in padure.Clarisa se sperie si incepu a striga paunul.
Padurarul indata zari pe copila si se apropie repejor de aceasta.
- Dar ce faci tu copila in padure.
- Imi caut paunul
-Dar ce paun, exclama padurarul plin de uimire.
- Paunul, cu care ma jucam inainte.
Clarisa uitase cu dasavarsire de micul secret pe care il avea cu paunul.
- Daca tu zici ca erai cu un paun..., pot eu sa te contrazic, zise padurarul cel siret.
- Da , eram cu paunul meu.
-Atunci eu plec, am ceva treaba in padure si te las sa te joci cu paunul tau.
Padurarul se indeparta iar Clarisa continua sa-si strige paunul.
Intr-un tarziu paunul iesi la lumina.
- De ce n-ai iesit pana acum, intreba Clarisa printre lacrimi.
- Dar ti-am zis ca oameni mari nu trebuie sa ma vada.
- Dar eu vreau sa ma joc.
- Nu fi rautacioasa ca nu se cade la o fata asa de frumoasa.
Clarisa zbiera si dadea din picioare. Inr-un tarziu se opri , ii intoarse spatele paunului si pleca spre casa.
Cand fata era aproape de casa ii iesi padurarul cel siret in fata.
- Dar de ce plangeai tu in padure?
- Pentru ca paunul nu vruia sa ne jucam impreuna.
- Dar de ce nu mi-l arati si mie.
Clarisa avu un moment de ezitare, dar suparata fiind gandi :
" Lasa ca-ti arat eu tie daca nu vrei sa te joci cu mine"
- Bine, spuse Clarisa plina de sine.
- Atunci maine cand te intalnesti cu paunul ia acest sac si punel pe capul paunului ca eu sa-l pot prinde.
- Asa am sa fac , spuse fetita mandra ca se va razbuna pe paun.
Fetița noastra se cuminti intr-un final si merse cu bunicii sa-i arate marile minunati ale locuintei lor. Fata noastra, Clarisa, privi in dreapta si in stanga si zise :
- Dar noi acasa avem numai lucruri frumoase iar aici aveti doar lucruri urate si posomorate.
- O micuta bunicilor, dar noi suntem batrani si nu mai avem nevoie de multe lucruri dar suntem siguri ca te vei simti grozav la noi
-Ma indoiesc, spuse Clarisa
Bunica sopti catre bunicu:
- Ooo, avem o nepotica tare nazdravana.
Si uite asa fetita noastra cea mica isi incepu vacanta de vara la bunici si urma sa fie cea mai grozava dintre toate pe care micuta noastra le avusese pana atunci.
Zorile se ivira si pasarelele incepura a ciripi prin gradina bunicilor, trezind astfel pe micuta noastra. Morocanoasa se indrepta spre bucatarie de unde un miros imbatator ii trezi repede interes. Statea in pragul usii si privea cum bunica framanta de zori mici colacei pe care apoi ii baga in cuptor.Bunica o zari cu coada ochiului dar nu vru s-o sperie asa ca se bucura pentru ceva vreme de prezenta copilei.
-Buni, noi cand mancam, zise cu glas scazut Clarisa.
-Indata scumpo.
În dupaamiaza ce a urmat au iesit cu totii la padure, bunici sa adune vreascuri pentru curte iar nepotica pentru a culege cateva floricele.
-Uitate la ea ce dragalasa este, spuse bunica catre bunicu.
Si intradevar era cea mai frumoasa si mai vesela fata din ziua acea.Dar nu trecu mult timp si linistea padurii fu intrerupta de glasul plans al Clarisei.
-Dar ce-ai patit ?
-Vreau acasa pentru ca m-am plictisit?, spuse Clarisa.
-Ooo dar draga bunici mai avem putin.
Clarisa nu si nu si se puse pe plans de intreaga padure rasuna de atata zarva incat pasarelele incepura sa fie agitate si sa zboare in toate directile.
- Hai copila bunici nu fi asa de rautacioasa!
Dar copila nu se astampara sub nici o forma si se indeparta de bunici in padure.
La un moment dat bunicii observara ca nu se mai vedea si nici nu se mai auzea copila. Speriati incepura sa o strige si sa o caute cu disperare.
Fata noastra ajunsese adanc in padure unde se intalni cu un paun.
-Dar de ce plangi frumoasa copila?, o intreba paunul.
Fata amuti si se uita speriata in jur.
Paunul era de o frumusete rara si penele ii straluceau in soare, incat oricine il vedea isi pierdea glasul pe data.
Clarisa se apropie de paun, ii zmulse o pana si fugi in padure.Dupa ceasuri bune de alergat fata isi gasi bunicii cazu in genunchi si zise:
- Am vazut cel mai frumos paun in padure.
-Hai ca esti prea de tot ii replica bunica,
-Neai speriat foarte tare replica si bunicul.
-Dar buni am vazut paunul din padure.
-Nici un paun, mergem acasa si terminam cu plimbarea.
Si plecara toti spre casa mai mult mormaind decat vorbind.
Clarisa era suparata caci nimeni nu o credea si bunici mai erau si suparati pe ia pentru ca ratacise prin padure fara ca ei sa stie ceva despre ea.
A doua zi fetita noastra fugi singura in padure ca sa caute paunul cel frumoas. Obosita de atata cautat fata se opri sub un copac mare si stufos.
Din padure se auzi un glas atat de placut incat parca te fermeca si te chema la el. Fata fu cuprinsa de o dointa arzatoare de a descoperii persoana ce canta acel cantec minunat.
In inima padurii fata descoperii paunul cel magic.
-Stiam ca nu m-am inselat si ca existi.
- Binenteles ca exist, doar stau in fata ta.
- Bunicii nu m-au crezut...
- Ei lasa, oameni mari nu trebuie sa stie de existenta mea.
- Dar de ce intreba Clarisa plina de uimire.
- Daca un om mare m-ar vedea eu as disparea pentru todeauna.
- Bine atunci o sa fie micul nostru secret.
Clarisa si paunul cel frumos se bucurara de micul lor secret si se intalneau in fiecare zi in padure.
Intr-o zi prin padure trecu un padurar, iar la auzirea acestuia paunul cel frumos se ascunse in padure.Clarisa se sperie si incepu a striga paunul.
Padurarul indata zari pe copila si se apropie repejor de aceasta.
- Dar ce faci tu copila in padure.
- Imi caut paunul
-Dar ce paun, exclama padurarul plin de uimire.
- Paunul, cu care ma jucam inainte.
Clarisa uitase cu dasavarsire de micul secret pe care il avea cu paunul.
- Daca tu zici ca erai cu un paun..., pot eu sa te contrazic, zise padurarul cel siret.
- Da , eram cu paunul meu.
-Atunci eu plec, am ceva treaba in padure si te las sa te joci cu paunul tau.
Padurarul se indeparta iar Clarisa continua sa-si strige paunul.
Intr-un tarziu paunul iesi la lumina.
- De ce n-ai iesit pana acum, intreba Clarisa printre lacrimi.
- Dar ti-am zis ca oameni mari nu trebuie sa ma vada.
- Dar eu vreau sa ma joc.
- Nu fi rautacioasa ca nu se cade la o fata asa de frumoasa.
Clarisa zbiera si dadea din picioare. Inr-un tarziu se opri , ii intoarse spatele paunului si pleca spre casa.
Cand fata era aproape de casa ii iesi padurarul cel siret in fata.
- Dar de ce plangeai tu in padure?
- Pentru ca paunul nu vruia sa ne jucam impreuna.
- Dar de ce nu mi-l arati si mie.
Clarisa avu un moment de ezitare, dar suparata fiind gandi :
" Lasa ca-ti arat eu tie daca nu vrei sa te joci cu mine"
- Bine, spuse Clarisa plina de sine.
- Atunci maine cand te intalnesti cu paunul ia acest sac si punel pe capul paunului ca eu sa-l pot prinde.
- Asa am sa fac , spuse fetita mandra ca se va razbuna pe paun.
Ce nu stia Clarisa era ca padurarul era un om rau si vruia sa prinda paunul pentru el.
A doua zi fetita noastra cea nazdravana porni impreuna cu padurarul cel rau sa prinda paunul cel magic.
Cum intrara in padure padurarul se piti dupa un pom si fetita incepu sa-l strige pe paun.
Nu dura mult si din inima padurii aparu paunul cel magic.
- Dar ce-i zarva asta asa de dimineata.
- Pai te cautam , spuse clarisa cu glas scazut.
- Dar copila ti-am spus ca e primejdios sa ne mai vedem acum cand padurarul e pe urmele mele.
Si nici nu termina bine de spus fraza si Clarisa ii si varî sacul pe cap.
Paunul nostru se zvarcoli si se zvarcoli, dar ii fu cu neputinta sa scape.
Atunci padurarul iesi repejor si prinse bine paunul.
- Te-am prins si nu mai ai scapare.
Clarisa abia acum realiza ce facuse.
- Dai drumu om rau.
Și nu fu chip ca padurarul sa dea drumul paunului.
Dupa o vreme, cand lucrurile se mai linistira paunul zise catre Clarisa.
- Nu-fi fie teama ne vom revede, si pe data si disparu.
Padurarul ramase uimit la patania asta.
- Dar nu e posibil asa ceva.
Si dupa ce statura o vreme inmarmuriti plecara spre casa.
Fetita ajunsa acasa fugi in bratele bunicii si incepu a plange.
- Dar ce e copila mea?
- Buni... l-am pierdut.
- Pe cine ai pierdut?
- Pe paunul meu.
- Eee asa patesc fetele rautacioase, dar lasa buni ca noi te iubim si vom fi mereu langa tine.
Și uite asa a invatat Clarisa o lectie importanta despre prietenie.
Cine stie poate mai tarziu, cand Clarisa va mai creste, ne vom intalni iar cu fetita nazdravana.
Noapte buna copii.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu