Mormaila

Seara aceasta vom povesti despre un baietel tare nazdravan.

Si pe cat era ziua de lunga, pe atat era baietelul nostru de bonsunflat si suparat. Nimeni nu reusea sa-l faca sa rada s-au sa zambeasca.

Si uite asa treceau zilele si noptile fara ca baietelul nostru sa se poata bucura de frumusetile vietii. Bietii parinti, incremenisera de durere, nu mai stiau incotro s-o apuce, ce sa mai faca, cum sa-l mai bucure pe saracul baietel.

Dar intr-o zi de vara pe cand soarele stralucea si pasarerele pornira a ciripii se intampla ceva straniu. Pe cat era de ciudat pe atat de misterios. Dar hai sa nu va mai tin in suspans ...

In acea zi minunata iata ca sosi la usa baietelului morocanos o batranica. Batranica se uita la baietel il sorbi din priviri si spuse: "Ce avem noi aici, un MORMAILA?".

Si parintii bietului baietel se intristara si mai tare la auzul acelor cuvinte. Batranica vazu intristarea parintilor si ceru sa ia copilul pentru un an cu ea.

Parintii fura de acord si dadura baietelul cel bosumflat si trist in grija acelei batrane necunoscute.
Si uite asa incepea o noua experienta in viata micutului nostru.
Batranica lua pe micul baietel si il duse la ea acasa. Dar casa batranicii nu era asa de aproape caci trebuira sa traverseze vai si munti pana sa ajunga intr-o padurice unde isi avea casa batranica.
Ajunsi acolo, batranica ii arata camera baietelului, ii spuse regulile casei si ii zise sa se culce pentru ca ziua ce urma aveau mult de lucru.
Noaptea aceea fu asa de lunga pentru micul baietel că abia daca reusi să inchida ochii. Dar zorile diminetii se iviră si batranica batu la usa baietelului si ii spusera acestuia să se trezească.
Batranica se uita la baietel si zise:
- De acum incolo esti mare, asa ca trebuie sa muncesti pentru a primi de mancare.
Si dupa ce-i imparti toate cele ce trebuiau facute batranica noasta isi lua o plasuta si dusă fu.
Uite asa băietelul nostru incepu a face curat prin casă, a spăla geamurile, a pune mîncarea pe foc, a aduce lemne din padure. Cat era ziulica de lunga baietelul nostru tot muncea si muncea fara a avea timp nici macar de joacă.
Si uite asa trecura ani si baiatul nostru ajunse un flacau mare si frumos.
Acum ca era mare babuta noastra se apropie de el si zise:
- Acu a venit vremea sa te intorci la parintii tai.
Si mormaila al nostru primi vestea cu mare entuziasm si de graba isi facu bagajul si pleca inspre ai lui.
Si drumul fu lung si anevoios, iar amintirile nu incetau sa-i napadeasca mintea. Si cu cat se apropia mai mult de casa parinteasca cu atat ii batea inima mai tare. Dar mormaila se opri si privi zarea.Semne de ingrijorare se asternura atunci pe chipul flacaului cel tanar si frumos. Dinspre departare apareau nori grosi de fum si tot vazduhul era rosiatic.Mormaila mai ca simtea ca i se rupe inima din piept de ingrijorare, si ajuns la marginea satului unde locuiau parintii lui vazu o batranica.
-Dar ce s-a intamplat aici matusica?
-Necaz mare s-a abatut asupra noastra?
-Dar cum asa matusica?
- Ce sa se intample , vrajitorul cel rau.
- Ce vrajitor?
- Cel ce este vecin cu noi, s-a suparat ca nu i-au fost dati toti pruncii din sat si a pus focul sa ne mistuiasca casele.
Plin de suparare Mormaila privii in jos, dar pe cei doi batranei din capul satului ii cunoasteti, intreba el mai mult cu sfiala.
- Da sunt inca acolo, pacat ca in tinerete o bratana le-a furat copilu.
- Pai cum asa .....
- Batrana care le-a luat copilul le promisese ca-l face sa nu mai fie sperios si dupa un an il aduce inapoi la parinti, dar... se pare ca nu l-a mai adus.
Baiatul nostru se intrista si plecand capul pleca spre capatul opus al satului.
Ajuns in fata casei parintesti vazu ca nu mai era nici o casa si in locul ei aparu un morman de scrum.
Mormaila privi dezorientat si nu gasi pe nimeni in jur.
Cu inima plina de manie pleca spre vrajitorul cel rau.

............................Continuarea maine seara..........................................